Deficienţele de învăţare
Author: Psiholog Luncan Dana, Oradea
Dificultăţile de învăţare sunt des întâlnite în copilăria mică şi mijlocie, dar pot fi recunoscute şi în adolescenţă ori în perioada adultă. Aceste dificultăţi apar în activitatea de rezolvare a sarcinilor de învăţare şi desemnează un comportament inadecvat, ineficient, cu randament scăzut. Aceşti copii prezintă întârzieri semnificative (înregistrează întârzieri cu mai mult de un an) faţă de nivelul obişnuit al achiziţiilor şcolare, cu toate că nu prezintă deficienţe fizice, intelectuale sau senzoriale.
Cauzele dificultăţilor de învăţare
Se presupune că dificultăţile de învăţare sunt cauzate de incapacitatea sistemului nervos în a primi informaţia corectă (percepţie) sau în a prelucra corect informaţia (cogniţie/gândire) sau în a da un răspuns corect în urma prelucrării informaţiei (răspuns motor, verbal, scris, coordonare etc.).
De asemenea, dificultăţile de învăţare pot fi determinate de anumiţi factori psiho-sociali, şi anume: nivel economic scăzut, sărăcie, lipsa experienţelor adecvate de învăţare care împiedică copilul să îşi formeze strategii corespunzătoare de învăţare în vederea integrării sale în şcoală şi în societate.
Manifestări
Aceste dificultăţi de învăţare se manifestă, cu predilecţie, în zona capacităţilor instrumentale: vorbit, scris, citit, calcul, disfuncţii uşoare perceptive şi psihomotorii, recunoaşterea părţilor corpului, orientare spaţială deficitară, orientarea temporală deficitară, deficitele de atenţie şi motivaţie, întârziere în dezvoltarea limbajului.
Dificultăţile de învăţare pot fi împărţite în două categorii: dificultăţi specifice şi dificultăţi nespecifice de învăţare.
Dificultăţile specifice pot fi de tip verbal, non-verbal şi de orientare. Cele de tip verbal sunt atunci când se pot evidenţia probleme de pronunţie, de ritm şi fluenţă a vorbirii sau de voce. Tulburări ale limbajului de tip citit-scris, unde apar disgrafii (dificultăţi în învăţarea scrierii), dislexii (tulburări de învăţare a citirii), agrafii (incapacitatea de a comunica prin scris în mod lizibil).
Dificultăţile de tip neverbal sunt matematice, psihometrice, perceptive (auditive, vizuale), cele de orientare-spaţială, temporală, ritmică.
Dificultăţi nespecifice sunt deficitul de atenţie, care se caracterizează prin hiperactivitate şi deficitul motivaţional-afectiv.
Cum recunoaşteţi copiii cu dificultăţi de învăţare
Următoarele simptome sunt considerate ca fiind cele mai frecvente printre copiii cu dificultăţi de învăţare:
- hiperactivitate;
- capacitate de concentrare redusă;
- greutăţi în prelucrarea semnelor;
- greutăţi în gândirea abstractă;
- discriminare auditivă slabă/încetinită;
- memorie slabă - incapabil de a reţine;
- coordonarea motorie fină - slabă;
- incapabil de generalizare;
- performanţă în învăţare fluctuantă de-a lungul diverselor testări;
- abilităţi matematice slabe/reduse;
- inversiunea literelor şi a cuvintelor la citire;
- greutăţi la scrierea în linie dreaptă;
- scris indescifrabil sau spasmodic;
- greşeli repetate în silabisirea cuvintelor;
- dificultăţi în legarea liniilor orizontale şi verticale;
- greşirea direcţiei şi lateralităţii;
- nesiguranţă continuă în privinţa orientării spre dreapta sau spre stânga;
- supunere exagerată sau exprimare agresivă;
- inteligenţă normală cu greşeli ale capacităţii de organizare a părţilor;
- dificultăţi de găsire a cuvântului „potrivit” în timpul vorbirii;
- tendinţe de a avea probleme familiale;
- căscat şi somnolenţă exagerată la ore.
Trebuie precizat faptul că un singur copil nu manifestă toate greşelile descrise mai sus. Unor copii care se confruntă cu dificultăţi de învăţare le lipseşte încrederea în sine, capacitatea de iniţiativă şi cea de autocontrol. De aceea, deşi copilul cu dificultăţi de învăţare are, în mod tipic, un IQ normal sau peste medie, dificultăţile lui de învăţare continuă să persiste, atrăgând după sine şi diferite probleme comportamentale sau emoţionale.
În mod tipic, profesorii care nu sunt la curent cu simptomele ce însoţesc concomitent dificultăţile de învăţare adesea îi consideră pe aceşti elevi ca fiind lenţi în învăţare, imaturi, răsfăţaţi sau chiar leneşi.
Metode de terapie
Terapia educaţională NILD
Terapia educaţională NILD (National Institute of Learning Development) oferă o gamă largă de tehnici, care pot fi utilizate în terapia dificultăţilor de învăţare: dislexie, discalculie, disgramatism, precum şi în tulburarea diferitelor funcţii cognitive: dificultăţi perceptive, tulburări de atenţie, probleme ale memoriei, tulburări ale limbajului şi gândirii. La baza terapiei educaţionale NILD stau ultimele cercetări din domeniul neuropsihologiei şi psiholingvisticii, iar cele peste 26 de tehnici utilizate în terapia educaţională NILD sunt aplicate pe baza principiului medierii Feuerstein şi a teoriei plasticităţii cerebrale. Conform teoriei lui Feuerstein, inteligenţa este un proces în continuă dezvoltare şi nu un proces stabil şi nemodificabil al personalităţii. Conform teoriei plasticităţii cerebrale, creierul are capacitatea de a crea noi conexiuni interneuronale.
Tehnici ale terapiei NILD:
- Scriere ritmică - În cadrul acestei tehnici, trebuie urmate (scrise cu creta pe tablă) 3 tipuri de 8: un 8 pe verticală, un 8 pe orizontală şi combinarea celor două tipuri de 8. Cifra 8 scrisă pe tablă va trebui să îndeplinească următoarele dimensiuni: vârful 8-lui să fie la nivelul ochilor copilului, partea de jos, la nivelul taliei, iar lăţimea (pentru 8-ul culcat), cât lăţimea umerilor copilului. Copilul va desena imaginea 8-lui şi va continua să urmărească cu creta pe tablă traiectoria ce descrie această cifră cât mai exact posibil, de 4-8 ori. În timp ce copilul urmează forma cifrei 8, va verbaliza direcţia înspre care se îndreaptă (stânga/dreapta), iar terapeutul deseori îi va cere să schimbe direcţia. Când copilul a căpătat siguranţă în scrierea 8-urilor şi a direcţiei lor, terapeutul îi va cere acestuia o dată cu executarea mişcării de scriere să efectueze şi diferite calcule matematice potrivit nivelului de dezvoltare al copilului. Se va utiliza un limbaj matematic variat (adună, cât este suma, plus etc.). Pe cât posibil, scrierea ritmică este important să fie învăţată chiar din primele şedinţe de terapie, deoarece aceasta stimulează gândirea, având efect terapeutic dacă este exersată de şase ori pe săptămână. De aceea, părinţii sunt învăţaţi ca acasă, să urmărească scrierea ritmică şi să exerseze cu copilul această tehnică, la fel ca şi în timpul terapiei.
- Cartea-cheie - Această tehnică este utilizată în dezvoltarea limbajului, (competenţe în ceea ce priveşte cititul, scrierea, capacitatea de a aplica regulile ortografice, precum şi capacitatea de silabisire). De asemenea, utilizând această tehnică, copilul îşi va dezvolta memoria vizuală de lungă durată şi îşi va consolida cunoştinţele fonetice. Baza acestei tehnici este o cărticică ce cuprinde literele alfabetului şi cuvinte-stimul corespunzătoare fiecărei litere din alfabet. De asemenea, ca material ajutător se poate folosi alfabetarul (alfabetul mobil). Terapeutul va manipula literele şi cuvintele în vederea dezvoltării fonologice şi fonetice (corespondenţă sunet-literă, silabisirea, rimele, formarea cuvintelor din silabe, analiza cuvântului, formarea de propoziţii). Scopul tehnicii este de a-l ajuta pe copil să pronunţe corect cuvintele, să reuşească să scrie cuvintele despărţite în silabe, să scrie corect după dictare ori să îşi consolideze regulile ortografice. La copiii preşcolari, cartea-cheie este recomandată pentru pronunţia corectă a sunetelor.
- Tehnica Morse - Copilul primeşte o foaie codată (alfabetul Morse), în care este simbolizată fiecare literă a alfabetului din puncte şi linii. Terapeutul, cu ajutorul semnalizatorului Morse (un aparat special - numit aparatul Morse), semnalizează literele unui cuvânt dat, o dată una şi toate pe rând (de exemplu, cuvântul ”ac” va fi codat astfel: ●─∕─●─●∕; a=●─, c=─●─●). Cu ajutorul alfabetarului (alfabetului mobil) şi al foii codate, copilul va identifica fiecare sunet semnalizat de aparatul Morse şi va compune cu ajutorul literelor alfabetarului cuvinte (copilul a auzit şi apoi a identificat în foaia codată sunetele/literele m,a,s,ă - va compune cuvâîntul „masă” cu ajutorul alfabetarului). Aşadar, copilul este încurajat să compună cuvântul pe măsură ce aude semnele morse ale literelor, fără nici un alt ajutor decât cele amintite anterior. Odată cuvântul identificat, copilul va forma propoziţii care să conţină cuvântul respectiv şi cu ajutorul întrebărilor să dezvolte aceste propoziţii. Pentru copiii preşcolari vor fi alese imagini care vor fi codate, iar aceştia le vor identifica cu ajutorul alfabetului Morse, iar pentru cei de gimnaziu sarcinile vor fi mai complexe. Scopul acestei tehnici este de a dezvolta atenţia, capacitatea auditivă, memoria auditivă de scurtă durată (memoria de lucru), precum şi dezvoltarea limbajului.
- Bloc matematic - Scopul blocului matematic este de a dezvolta abilitatea de vizualizare şi gândire strategică, precum şi abilitatea de rezolvare de probleme. De asemenea, prin strategia abordată, copilul îşi va dezvolta capacitatea de argumentare matematică şi de gândire logică. Astfel, copilul va fi încurajat să rezolve mintal o serie de sarcini matematice (descompunerea unui număr, exerciţii de numărare, adunare, sarcini temporale) în funcţie de nivelul de maturitate al copilului. De exemplu, i se cere copilului să descompună numărul 5 (3 şi 2 sau 4 şi 1) sau să numere de la un număr dat, crescător sau descrescător, până la un alt număr stabilit de terapeut, verbalizând doar rezultatul. I se va cere apoi copilului să îşi argumenteze răspunsul respectiv, să îşi verbalizeze strategia de rezolvare.
Procesul prin care copilul a ajuns la obţinerea rezultatului este mai important decât rezultatul în sine, deoarece copilul trebuie să îşi conceapă propria stategie; copiii cu dificultăţi de învăţare au nevoie să fie învăţaţi să gândească raţional, nu doar să înveţe mecanic anumite operaţii matematice.
Uneori, strategiile alese sunt greşite, iar terapeutul îl va asista în modelare şi învăţate cu ajutorul întrebărilor, provocând astfel copilul să gândească. Copilul va fi încurajat să descopere diverse metode pentru a ajunge la un rezultat, stimulându-se astfel gândirea strategică corectă.
Părinţii, factor-cheie în terapia dificultăţilor de învăţare
Implicarea părinţilor în terapia dificultăţilor de învăţare este necesară şi foarte importantă, atât specialistul, cât şi părinţii având un rol important în intervenţia terapeutică. Cunoscând particularităţile copiilor cu ajutorul informaţiilor date de părinţi şi al celor obţinute în urma evaluării, terapeutul va putea contura modelul terapeutic şi strategiile utilizate. De asemenea, părinţii, cunoscând rezultatele evaluării şi modalităţile terapeutice posibile prezentate de specialist, vor putea şti cauza pentru care s-a ales acel tip de strategie sau de model terapeutic. Astfel, terapeutul va putea construi cu uşurinţă exerciţii sau jocuri care vor fi aplicate acasă cu copiii, existând o continuitate în ceea ce priveşte intervenţia terapeutică.
O dată ce fiecare factor implicat în procesul de recuperare îşi cunoaşte responsabilităţile, dar şi drepturile celuilalt, colaborarea părinte-terapeut va deveni mult mai eficientă, iar beneficiul ultim îl va avea copilul.
Copiii cu dificultăţi de învăţare sunt mai inteligenţi
În mod tipic, copiii care prezintă dificultăţi de învăţare au o inteligenţă medie sau peste medie. Totuşi, prezintă unul sau mai multe simptome, considerate astăzi ca imaturitate perceptivă sau o dezvoltare întârziată a limbajului. Se pare că aceşti copii sunt incapabili de a învăţa prin metodele educaţionale clasice. Ei au nevoie de condiţii care accentuează mai bine învăţarea individuală, direct, faţă de acel tip de învăţare cerut de media elevilor.
Pe parcursul vieţii, tulburările amintite pot influenţa stima de sine a individului, învăţarea, vocaţia, socializarea şi/sau dinamica activităţii acestuia.
