Acasa » Stil de viaţă sănătos » Pământul ne recomandă să mâncăm bio

Pământul ne recomandă să mâncăm bio

Dr. Corina-Aurelia Zugravu, medic primar igiena alimentaţiei şi nutriţie, doctor în medicină, Catedra de Igienă şi Ecologie Medicală UMF Bucureşti

O cunoscută universitate din Statele Unite a concluzionat, în urma unui studiu, că termenul de “organic” sau sinonimul său “bio”, înscrise pe eticheta unui produs, reprezintă un element de atractivitate pentru clienţi şi, în consecinţă, acea marfă se va vinde bine. Pământul ne recomandă să mâncăm bio

În România, produsele bio nu sunt foarte căutate, şi asta nu pentru că oamenii ar fi mai puţin interesaţi de “organic”, ci din cauză că preţurile sunt oarecum inaccesibile. Din punct de vedere economic, piaţa produselor organice a fost o piaţă de foarte mare succes în ţările dezvoltate, până în anul 2008, după care creşterile anticipate nu s-au realizat din cauza crizei mondiale. Oamenii au fost nevoiţi să renunţe la “luxul” mâncatului ecologic, având disponibilităţi financiare mult mai reduse. Piaţa de organice există însă în continuare şi sunt multe ţări în care ea şi-a reluat creşterea sau în orice caz a încetat să scadă.

Din păcate, marea problemă a produselor organice este aceea că, indiferent de ţara la care ne referim, ele sunt mai scumpe decât produsele obişnuite, pentru că tehnicile aplicate pentru obţinerea lor, acreditarea de organismele autorizate ca „organic” şi productivitatea foarte mică nu fac altceva decât să crească preţurile. În anumite zone, diferenţele de preţ sunt mici, nedepăşind 10-20% din preţul alimentului neorganic. Ţările nordice, de exemplu, unde cererea de “organic” este foarte mare, au preţuri doar cu foarte puţin mai mari, compensând, probabil, prin vânzările superioare cantitativ.

Bio versus non-organic

Diferenţa dintre produsele organice şi cele non-organice este, încă, sub semnul întrebării: există diferenţe reale, semnificative sau este vorba doar de exagerări menite să vândă mai bine? S-au efectuat studii numeroase, rezultatele lor fiind contradictorii şi în ceea ce priveşte nutrienţii, dar şi referitor la  reziduuri. Deşi studiile au găsit niveluri cu puţin diferite de reziduuri de substanţe chimice în cele două categorii, e limpede că produsele organice sunt cu mult mai “curate”. Evident, nici în legumele non-organice nu este admis să fie “kilograme de otrăvuri”, ba din contră, ele sunt foarte bine verificate.                         

Legile din Comunitatea Europeană sunt foarte stricte la acest capitol şi ele se aplică şi în România. Dar este clară şi sigură mica diferenţă, cât timp solul şi tratamentele aplicate sunt diferite. Semnificaţia rămâne însă minoră ca impact pe metabolismul uman. Aş pune mai degraba accentul pe aspectul ecologic al culturilor organice. O cultură organică este cu mult mai puţin nocivă pentru ecosistem. Deci, dacă nu privim totul strict egoist şi ne interesează şi ce lăsăm în urma consumului alimentar, organicul face o foarte mare diferenţă.

Referitor la nutrienţi, iarăşi există studii contradictorii. Unele arată că organicele au mai mulţi nutrienţi, de la vitamine, la antioxidanţi. Cele mai multe, însă, nu au evidenţiat acest lucru. Sigur, un sortiment vegetal care rezistă fără pesticide este cu certitudine un soi mai puternic şi mai activ metabolic, deci probabil şi mai bogat în conţinut nutritiv pentru om. Dar, din nou, diferenţele sunt nesemnificative şi nu pentru asta aş recomanda să se mănânce organic.

În ceea ce priveşte gustul, rezultatele cercetărilor sunt, şi aici, diferite. La acest capitol, selecţia individuală este foarte importantă.

În concluzie, să gândim altruist: produsul organic ne poate face şi nouă bine, dar face bine şi pământului pe care trăim. Astfel, în măsura în care ne permitem, este foarte indicat să mâncăm şi să trăim organic sau eco!

Pământul ne recomandă să mâncăm bio

Declararea produsului ca fiind “organic”

Puţini oameni ştiu, însă, că declararea produselor alimentare ca “organice” nu se face la bunul plac al producătorului sau comericanţilor. Faptul că produsul este obţinut într-o gospodărie tradiţională, că e vândut într-un târg de mâncare ţărănească sau că este perfect natural nu sunt deloc sinonime cu eco sau organic. Pentru a declara un produs “organic”, el trebuie să parcurgă mai multe etape. La noi în ţară, durează doi ani procesul de verificare şi acreditare a pământului pe care se cultivă plantele, astfel încât acesta să nu conţină cu certitudine urme de pesticide, îngrăşăminte sau alte substanţe datorate tratamentelor anterioare. Un timp similar se scurge şi atunci când este vorba de creşterea animalelor sau păsărilor, care la rândul lor trebuie să trăiască, să fie îngrijite şi alimentate în condiţii speciale, fără a se folosi furaje tratate cu pesticide, diferiţi stimulatori de creştere, hormoni, medicamente etc.

Adauga comentariu

Câmpurile subliniate sunt obligatorii.

Dermatologie

04.02.2012

Cel mai comun tip de cancer de piele şi-a găsit leacul

Cel mai comun tip de cancer de piele şi-a găsit leaculPersoanele care suferă de carcinom bazocelular, cel mai comun tip de cancer de piele, au la dispoziţie un nou medicament ce se administrează pe cale orală, o dată pe zi. Medicamentul a fost deja aprobat în Statele Unite de către FDA (Food and Drug Administration) şi aşteaptă autorizaţia de punere pe piaţă în Uniunea Europeană.


15.12.2011

Ciuperca unghiei dă „bătăi de cap”

Ciuperca unghiei dă „bătăi de cap”Deşi nu pune în pericol viaţa, onicomicoza (ciuperca de la nivelul unghiei) constituie o problemă importantă de sănătate publică, din cauza prevalenţei sale crescute. Onicomicozele ridică probleme de ordin emoţional, social şi funcţional, ajungând la costuri ridicate pentru tratarea acestora.


14.12.2011

Revigorează-ţi tenul cu apa termală!

Revigorează-ţi tenul cu apa termală!Toate produsele de îngrijire a pielii au un ingredient de bază: APA. Indiferent că sunt sub formă de creme, gel, mască, loţiune, lapte sau ser, toate conţin APĂ.


archiv

Contact

VERSA PULS MEDIA SRL
Electromagnetica Business Park
Calea Rahovei 266-268
Corp 1, etaj 2
050912 Bucuresti
+ 40 31 425.40.40
FAX + 40 31 425.40.41